<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>Data Privacy Blog &#187; dreptul la viață privată</title>
	<atom:link href="http://dataprivacyblog.tuca.ro/tag/dreptul-la-viata-privata/feed/" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>http://dataprivacyblog.tuca.ro</link>
	<description>Ţuca Zbârcea &#38; Asociaţii</description>
	<lastBuildDate>Mon, 05 Jul 2021 10:30:10 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>hourly</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>1</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=4.1.38</generator>
	<item>
		<title>Cât de legală este publicarea online a numelor datornicilor persoane fizice?</title>
		<link>http://dataprivacyblog.tuca.ro/165/</link>
		<comments>http://dataprivacyblog.tuca.ro/165/#comments</comments>
		<pubDate>Thu, 17 Mar 2016 15:03:54 +0000</pubDate>
		<dc:creator><![CDATA[Țuca Zbârcea &#38; Asociații]]></dc:creator>
				<category><![CDATA[Data Privacy]]></category>
		<category><![CDATA[ANAF]]></category>
		<category><![CDATA[date cu caracter personal]]></category>
		<category><![CDATA[dreptul la imagine]]></category>
		<category><![CDATA[dreptul la viață privată]]></category>
		<category><![CDATA[lista rușinii]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://dataprivacyblog.tuca.ro/?p=165</guid>
		<description><![CDATA[Articol publicat de Avocatnet.ro în data de 17 martie 2016, cu opinii ale lui Bogdan Halcu, Managing Associate al Țuca Zbârcea &#38; Asociații. Autor: Alexandru Boiciuc. Materialul este disponibil aici &#8211; http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42866/Cat-de-legal%C4%83-este-publicarea-online-a-numelor-datornicilor-persoane-fizice.html Cât de legală este publicarea online a numelor...<br /><a class="read-more-button" href="http://dataprivacyblog.tuca.ro/165/">Citeşte mai mult</a>]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<p><em>Articol publicat de Avocatnet.ro în data de 17 martie 2016, cu opinii ale lui Bogdan Halcu, Managing Associate al Țuca Zbârcea &amp; Asociații. Autor: Alexandru Boiciuc. Materialul este disponibil aici &#8211; <a href="http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42866/Cat-de-legal%C4%83-este-publicarea-online-a-numelor-datornicilor-persoane-fizice.html">http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42866/Cat-de-legal%C4%83-este-publicarea-online-a-numelor-datornicilor-persoane-fizice.html</a></em></p>
<h2 class="articleTitle">Cât de legală este publicarea online a numelor datornicilor persoane fizice?</h2>
<p>Începând din 2016, Fiscul trebuie să publice online şi lista datornicilor persoane fizice, nu doar cea a firmelor care au obligaţii fiscale restante, însă măsura poate fi considerată cel puţin discutabilă. În acest sens, pentru a vedea dacă noua obligaţie a organelor fiscale este în acord cu Legea protecţiei datelor personale şi cu Constituţia, am solicitat opiniile unor specialişti.</p>
<p>Până în 2015, organele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au publicat pe internet, în baza legii,<strong> doar lista persoanelor juridice care înregistrau obligaţii fiscale restante</strong>. Din acest an, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură fiscală, <a href="http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_42564/Din-2016-%C8%99i-persoanele-fizice-cu-obliga%C8%9Bii-fiscale-restante-sunt-ad%C4%83ugate-pe-listele-publice-ale-datornicilor.html" target="_blank"><strong>obligaţia a fost extinsă şi pentru datornicii persoane fizice</strong></a>.</p>
<div class="articleBody">
<p><em>&#8220;Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listei&#8221;</em>, este prevăzut în Codul de procedură fiscală.</p>
<p><strong>Limita minimă</strong> de la care se face publicarea este de <strong>100 de lei</strong>, conform Ordinului ANAF nr. 558/2016, pentru datoriile la organele fiscale centrale. În cazul datoriilor la organele fiscale locale, limita minimă este stabilită prin hotărâre a consiliului local.</p>
<p>Pe lista datornicilor persoane fizice se includ <strong>prenumele şi numele </strong>debitorilor, <strong>localitatea domiciliului fiscal </strong>şi <strong>cuantumul</strong> efectiv al obligaţiilor fiscale restante. În maximum 15 zile de la achitarea integrală a sumelor, autorităţile elimină datornicii din lista publică.</p>
<p>Motivul pentru care autorităţile au recurs la această măsură este, potrivit Ordinului ANAF nr. 558/2016, <strong>descurajarea acumulării datoriilor persoanelor fizice către stat</strong>. Iar România nu este singura ţară care procedează aşa, după cum a afirmat, la solicitarea AvocatNet.ro, un specialist de la Ţuca Zbârcea &amp; Asociaţii (TZA).</p>
<p><em>&#8220;România nu este singurul stat care apelează la soluţia publicării datelor contribuabililor care înregistrează datorii faţă de bugetul de stat. Soluţii similare s-au vehiculat, spre exemplu, în Spania, Grecia sau Estonia, dar şi în mai multe state din SUA (între care Wisconsin, Kansas, Delaware şi Kentucky) sau în Taiwan. Autorităţile care au recurs la publicarea aşa-ziselor </em><em>«</em><em>name and shame lists</em><em>» (</em><em>în traducere, </em><em>«l</em><em>istele ruşinii</em><em>»</em><em> &#8211; <strong>n. red.</strong>) speră că vor reuşi să stimuleze achitarea la timp a debitelor fiscale. De altfel, acesta este scopul declarat şi de autoritatea fiscală română&#8221;</em>, a explicat <strong>Bogdan Halcu </strong>(foto stânga), managing associate la TZA.</p>
<h2><strong>Protecţia datelor personale este doar una dintre potenţialele probleme</strong></h2>
<p>Una dintre potenţialele probleme ce pot fi aduse în discuţie atunci când vorbim despre publicarea online a numelor şi a localităţilor de domiciliu ale datornicilor persoane fizice este protecţia datelor personale.</p>
<p><em>&#8220;Publicarea numelui şi a localităţii de domiciliu ale contribuabilului persoană fizică ridică probleme care ţin de protecţia datelor cu caracter personal. Astfel, publicarea unor asemenea date în condiţiile descrise în Ordinul ANAF nr. 588/2016 intră în sfera noţiunii de prelucrare a datelor cu caracter personal (&#8230;). Aşadar, <span style="text-decoration: underline;">trebuie respectate exigenţele prevăzute în legislaţia în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal, chiar dacă datele ce vor fi publicate de către ANAF nu vor fi în toate cazurile suficiente cât să identifice persoana contribuabilului</span>. (&#8230;) Din această perspectivă, este interesant de văzut dacă modul în care se va face publicarea listelor datornicilor respectă garanţiile oferite de legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal&#8221;</em>, ne-a spus Bogdan Halcu.</p>
<p>Specialistul de la TZA a atras atenţia că atât directiva europeană cu privire la protecţia datelor personale, cât şi Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date <strong>oferă garanţia proporţionalităţii</strong>. Concret, aşa cum se arată în Legea protecţiei datelor personale, informaţiile de acest fel trebuie să fie, printre altele, <strong>prelucrate cu bună-credinţă, adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi apoi prelucrate</strong>.</p>
<table border="0" cellspacing="4" cellpadding="4" align="right">
<thead>
<tr>
<th scope="col">Ce este o obligaţie fiscală restantă?</th>
</tr>
</thead>
<tbody>
<tr>
<td><strong>În această categorie de datorii sunt incluse atât obligaţiile fiscale pentru care a expirat termenul de plată, cât şi diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea termenul de plată încă n-a expirat.</strong></td>
</tr>
</tbody>
</table>
<p><em>&#8220;Mai întâi, <span style="text-decoration: underline;">este discutabil dacă publicarea numelui, a localităţii domiciliului fiscal şi a sumelor restante în sine este o măsură proporţională vizavi de scopul declarat</span>, acela de a descuraja acumularea de arierate bugetare. Autoritatea Naţională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a atras deja atenţia asupra faptului că practica publicării datelor contribuabililor nu ar satisface principiul proporţionalităţii. Apoi, chiar dacă am accepta că ideea de a publica datele contribuabililor datornici nu încalcă acest principiu, <span style="text-decoration: underline;">este din nou discutabil dacă se justifică publicarea datelor persoanelor fizice care datorează sume mici de bani</span>. Notăm că intenţia ANAF este aceea de a publica datele persoanelor fizice care datorează sume peste pragul de 100 de lei. Este destul de evident că o datorie de acest fel poate fi efectul unei omisiuni sau erori şi este greu de argumentat că o atare datorie justifică înscrierea debitorului contribuabil pe </em><em>«</em><em>name and shame lists</em><em>»</em><em>. Din acest punct de vedere, din nou se poate ridica problema proporţionalităţii datelor publicate vizavi de scopul urmărit de ANAF&#8221;</em>, a punctat avocatul, care a amintit că în 2010 Casa Naţională de Asigurări de Sănătate <strong>a fost amendată pentru publicarea &#8220;listei ruşinii&#8221; cu datornicii la fondul de sănătate</strong>.</p>
<p>Totuşi, măsura publicării online a numelor datornicilor persoane fizice<strong> poate fi considerată legală</strong>, din moment ce chiar Legea nr. 677/2001 îi dă, în mod indirect, legitimitate, aşa cum este de părere un alt specialist contactat de redacţia noastră.</p>
<p><em>&#8220;Eu interpretez că prelucrarea de catre ANAF (dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod) a altor date cu caracter personal, cum ar fi numele şi prenumele debitorilor, <span style="text-decoration: underline;">poate fi efectuată în cazul de faţă în mod legal, întrucât prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală</span>&#8220;</em>, a afirmat, la solicitarea AvocatNet.ro, avocata <strong>Mădălina Moceanu</strong>.</p>
<p>Mai exact, actul normativ indicat stabileşte că <em>&#8220;prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul sau prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală&#8221;</em>. În situaţia de faţă, <strong>prelucrarea datelor personale este prevăzută de Codul de procedură fiscală</strong>.</p>
<p><strong>Important!</strong> Conform Legii nr. 677/2001, este considerată <strong>prelucrare</strong> <em>&#8220;orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvaluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alaturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea&#8221;</em>. Practic, <strong>datele personale</strong> reprezintă orice informaţii referitoare la o persoană identificată sau identificabilă.</p>
<h2><strong>&#8220;Lista ruşinii&#8221;, contrară respectului demnităţii umane şi dreptului la imagine</strong></h2>
<p>Bogdan Halcu a opinat că articolul din Codul de procedură fiscală referitor la publicarea online a &#8220;listei ruşinii&#8221; <strong>ar putea să facă pe viitor obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate</strong>, prin care să fie criticat pentru că <strong>nu </strong>respectă demnitarea umană şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.</p>
<table border="0" cellspacing="4" cellpadding="4" align="right">
<thead>
<tr>
<th scope="col">&#8220;Dreptul la viaţă privată include şi dreptul la propria imagine, ceea ce înseamnă că, în baza Constituţiei, autorităţile sunt responsabile pentru respectarea imaginii cetăţenilor. Or, publicarea numelor contribuabililor pe «name and shame lists» nu face altceva decât să păteze imaginea acestora&#8221;</th>
</tr>
</thead>
<tbody>
<tr>
<td><strong>Bogdan Halcu, managing associate la Ţuca Zbârcea &amp; Asociaţii</strong></td>
</tr>
</tbody>
</table>
<p><em>&#8220;Publicarea numelui şi adresei de domiciliu pe listele ruşinii <span style="text-decoration: underline;">încalcă principiul ocrotirii demnităţii umane</span>. Apariţia unui nume pe acea listă creează impresia că persoana respectivă a săvârşit o faptă reprobabilă, iar societatea ar trebui să ia atitudine faţă de conduita contribuabilului datornic pe care lista respectivă îl plasează într-o categorie socială inferioară. În realitate însă, <span style="text-decoration: underline;">nu există niciun motiv pentru care un contribuabil care datorează bugetului de stat sume mici de bani ar trebui să fie supus oprobriului public</span>. Dacă admitem că datele din cazierul judiciar sunt protejate, şi ţinând cont că încălcarea legii penale dăunează mai grav societăţii decât neplata la timp a taxelor şi impozitelor, atunci este dificil de justificat publicarea unor atari liste. Statul are la îndemână mijloacele procedurale necesare pentru recuperarea sumelor datorate de contribuabili, astfel încât este greu de înţeles cum </em><em>«</em><em>demonizarea</em><em>»</em><em> datornicilor este o măsură necesară pentru ca statul să recupereze asemenea arierate&#8221;</em>, a menţionat specialistul de la Ţuca Zbârcea &amp; Asociaţii.</p>
<p>Totodată, avocatul a arătat că<strong> autorităţile au o obligaţie constituţională de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a cetăţenilor</strong>, iar publicarea &#8220;listei ruşinii&#8221; nu face decât să le păteze imaginea: <em>&#8220;Dreptul la viaţă privată include şi dreptul la propria imagine, ceea ce înseamnă că, în baza Constituţiei, autorităţile sunt responsabile pentru respectarea imaginii cetăţenilor. <span style="text-decoration: underline;">Or, publicarea numelor contribuabililor pe </span></em><em><span style="text-decoration: underline;">«</span></em><em><span style="text-decoration: underline;">name and shame lists</span></em><em><span style="text-decoration: underline;">»</span></em><em><span style="text-decoration: underline;"> nu face altceva decât să păteze imaginea acestora</span>. Însuşi scopul declarat al măsurii (acela de a descuraja acumularea de datorii) poate pune probleme de constituţionalitate. ANAF justifică măsura într-o cheie punitivă: se speră ca publicarea acestor liste să descurajeze pe contribuabilii rău-platnici prin stigmatizarea acestora. Or, <span style="text-decoration: underline;">dacă autorităţile îşi fac un scop din stigmatizarea cetăţenilor, există dubii serioase cu privire la modul în care acestea înţeleg să protejeze dreptul la imagine al cetăţenilor</span>&#8220;</em>.</p>
<p><strong>Notă:</strong> AvocatNet.ro a solicitat Guvernului un <strong>punct de vedere oficial</strong> cu privire la potenţialele probleme ridicate de măsura publicării online a listei datornicilor persoane fizice. Răspunsul Executivului va fi adus în atenţia cititorilor cât mai curând după primirea acestuia.</p>
<h2><strong>ICCJ: Prenumele şi numele sunt date personale</strong></h2>
<p>Printr-o decizie publicată recent despre un caz referitor la cererile de acces la informaţiile de interes public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că prenumele şi numele unei persoane sunt date cu caracter personal.</p>
<p><em>&#8220;În interpretarea şi aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 544/2001 şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, numele şi prenumele unei persoane reprezintă informaţii referitoare la date cu caracter personal, indiferent dacă, într-o situaţie dată, <span style="text-decoration: underline;">sunt sau nu suficiente pentru identificarea persoanei</span>&#8220;</em>, scrie în Decizia ICCJ nr. 37/2015.</p>
<p>Concret, judecătorii au apreciat că, atunci când un document include atât informaţii de interes public, cât şi date personale ale persoanelor fizice, acesta trebuie să fie făcut accesibil <strong>numai după anonimizarea datelor personale</strong>.</p>
<p><em>&#8220;În cazul cererilor de liber acces la informaţii de interes public, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 544/2001, atunci când informaţiile de interes public şi informaţiile cu privire la datele cu caracter personal sunt prezente în cuprinsul aceluiaşi document, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiilor, accesul la informaţiile de interes public se realizează prin anonimizarea informaţiilor cu privire la datele cu caracter personal; <span style="text-decoration: underline;">refuzul de acces la informaţiile de interes public, în condiţiile în care informaţiile cu privire la datele personale sunt anonimizate, este nejustificat</span>&#8220;</em>, subliniază magistraţii.</p>
<p>Decizia ICCJ a apărut în Monitorul Oficial spre sfârşitul lunii ianuarie şi, de la data publicării, <strong>a devenit obligatorie pentru toate instanţele din ţară</strong>. Aceasta are ca scop asigurarea unei practici unitare a instanţelor judecătoreşti.</p>
</div>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://dataprivacyblog.tuca.ro/165/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
		<item>
		<title>Cauza Pruteanu vs. România. Ce învățăm din ea?</title>
		<link>http://dataprivacyblog.tuca.ro/cauza-pruteanu-vs-romania-ce-invatam-din-ea/</link>
		<comments>http://dataprivacyblog.tuca.ro/cauza-pruteanu-vs-romania-ce-invatam-din-ea/#comments</comments>
		<pubDate>Thu, 05 Mar 2015 11:45:55 +0000</pubDate>
		<dc:creator><![CDATA[Ciprian Timofte]]></dc:creator>
				<category><![CDATA[Data Privacy]]></category>
		<category><![CDATA[avocat]]></category>
		<category><![CDATA[dreptul la viață privată]]></category>
		<category><![CDATA[interceptare convorbiri telefonice]]></category>

		<guid isPermaLink="false">http://dataprivacyblog.tuca.ro/?p=87</guid>
		<description><![CDATA[I. Ce s-a întâmplat? Susținerile reclamantului Speța pune în discuție atingerile aduse dreptului la viață privată al unui avocat (A.V.), prin interceptarea convorbirilor telefonice dintre acesta și clienta sa (C.I.) în baza unui mandat de interceptare emis pe numele C.I....<br /><a class="read-more-button" href="http://dataprivacyblog.tuca.ro/cauza-pruteanu-vs-romania-ce-invatam-din-ea/">Citeşte mai mult</a>]]></description>
				<content:encoded><![CDATA[<h1>I. Ce s-a întâmplat? Susținerile reclamantului</h1>
<p>Speța pune în discuție atingerile aduse dreptului la viață privată al unui avocat (A.V.), prin interceptarea convorbirilor telefonice dintre acesta și clienta sa (C.I.) în baza unui mandat de interceptare emis pe numele C.I.</p>
<p>În contextul declanșării acțiunii penale împotriva numiților M.T.O. și M.G.T. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, instanța a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale celor doi inculpați (M.T.O. și M.G.T.), precum și ale C.I., fratele lui M.T.O. Măsura interceptării a fost fundamentată prin necesitatea localizării inculpaților. Printre convorbirile interceptate s-au numărat și 12 convorbiri telefonice purtate de C.I cu avocatul său, A.V.</p>
<p>A.V. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului („<strong>Curtea</strong>”), invocând încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului („<strong>Convenția</strong>”), mai exact a dreptului la viață privată și de familie (art. 8 din Convenție)<a href="#_ftn1" name="_ftnref1">[1]</a>, respectiv a dreptului la un remediu efectiv (art. 13 din Convenție)<a href="#_ftn2" name="_ftnref2">[2]</a>.</p>
<p>În esență, A.V. a susținut următoarele:</p>
<ul>
<li>Art. 91<sup>1 </sup>din Codul de Procedură Penală („<strong>C.Proc.Pen.</strong>”), norma legală incidentă la data emiterii mandatului de interceptare, nu era aplicabil în speță întrucât <span style="text-decoration: underline;">pe de o parte</span> (a) art. 91<sup>1 </sup>C.Proc.Pen. <span style="text-decoration: underline;">nu</span> prevedea expres posibilitatea interceptării și înregistrării convorbirilor persoanelor care nu fac obiectul unei anchete judiciare, iar <span style="text-decoration: underline;">pe de altă parte</span> (b) interceptarea fusese dispusă ulterior comiterii infracțiunii, când făptuitorii și faptele erau cunoscute autorităților prin alte mijloace de probă.</li>
<li>În speță, scopul măsurii interceptării (și anume de prevenire a săvârșirii infracțiunilor ori protecție a terților) nu mai putea fi atins, întrucât faptele incriminate fuseseră deja comise la data dispunerii măsurii. În acest sens, A.V. a arătat că organele judiciare interne nu au demonstrat în ce măsură interceptările dispuse au condus la aflarea adevărului în cauză.</li>
<li>Potrivit art. 91<sup>3 </sup> (7) din C.Proc.Pen. (forma aplicabilă la data dispunerii măsurii interceptării), înregistrarea convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil nu poate fi folosită ca mijloc de probă. Întrucât a fost audiată de organele judiciare, C.I. a dobândit calitatea de „justițiabil” și, pe cale de consecință, înregistrarea convorbirilor telefonice dintre aceasta și A.V. (avocatul său) nu putea fi efectuată în mod legal.</li>
<li>Legislația internă nu conferă lui A.V. un remediu efectiv pentru constatarea și repararea atingerii aduse dreptului său la viață privată. Nefiind parte în proces, A.V. nu a putut ataca procedura de certificare a înregistrărilor de către instanța internă competentă<a href="#_ftn3" name="_ftnref3">[3]</a>.</li>
</ul>
<p>Cu alte cuvinte, A.V. a pretins că măsura înregistrării nu era nici previzibilă (în sensul de a fi reglementată de lege), nici necesară (în condițiile în care circumstanțele producerii faptelor și persoanele suspecte fuseseră deja stabilite).</p>
<h1>II. Ce a reținut Curtea?</h1>
<p>Curtea a arătat că, potrivit art. 8 din Convenție, pentru a fi considerată acceptabilă, ingerința constând în interceptarea convorbirilor telefonice trebuie <strong>(i)</strong> să fie necesară într-o societate democratică, <span style="text-decoration: underline;">și</span> <strong>(ii)</strong> să fie prevăzută de lege.</p>
<ul>
<li>Referitor la cerința menționată la pct. <strong>(i)</strong>, Curtea a reținut următoarele:
<ul>
<li>Cerința privind necesitatea ingerinței într-o societate democratică implică existența unui echilibru între scopul ingerinței (și anume aflarea adevărului într-o cauză penală) și afectarea drepturilor și libertăților unor persoane.</li>
<li>Un atare deziderat naște necesitatea existenței unor mecanisme/ remedii legale pentru a proteja persoanele ce fac obiectul interceptării de potențiale abuzuri. Mai mult, protecția împotriva abuzurilor ar trebui să acopere deopotrivă persoana propriu-zis vizată (în speță, C.I.) și interlocutorii acestuia (în speță, A.V.). Or, dacă față de C.I. se poate presupune că autoritatea care a dispus măsura a realizat <em>a priori</em> un control al necesității acesteia (cu ocazia dispunerii măsurii interceptării), în mod evident un atare control (<em>a priori</em>) nu putea fi realizat în raport cu A.V. (interlocutorul lui C.I., a cărui identitate nu putea fi cunoscută la momentul dispunerii măsurii interceptării).</li>
<li>Prin urmare, A.V. trebuia să beneficieze de mecanisme efective de control <em>a posteriori</em>, în sensul de a putea contesta legalitatea măsurii și relevanța acestora în faza de certificare a înregistrărilor. Or, potrivit legislației interne relevante, A.V. nu a beneficiat de o cale efectivă pentru a contesta înregistrările efectuate și relevanța acestora.</li>
</ul>
</li>
</ul>
<p>Prin urmare, Curtea a reținut că, în speță, nu a fost îndeplinită cerința privind necesitatea ingerinței într-o societate democratică.</p>
<ul>
<li>În ceea ce privește cerința menționată la pct. <strong>(ii)</strong>, Curtea a reținut că vizează necesitatea ca ingerința să aibă o bază legală în dreptul intern. De asemenea, Curtea a arătat că esențială în acest sens este „calitatea” bazei legale, deci că reglementarea internă trebuie să fie accesibilă și previzibilă. Deși a atins incidental problematica „calității” normei interne (în condițiile în care aceasta nu tratează situația interlocutorilor persoanei interceptate), Curtea a evitat să se pronunțe asupra îndeplinirii acestei cerințe, în contextul în care deja conchisese cu privire la neîndeplinirea cerinței necesității.</li>
</ul>
<h1>III. În loc de concluzii. Ce învățăm din soluția Curții?</h1>
<p>Deși a reținut că interceptarea convorbirilor dintre avocat și client aduce în mod indubitabil atingere secretului profesional, Curtea a evitat totuși să se pronunțe cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 91<sup>3 </sup>alin. (7) din C.Proc.Pen. referitoare la interdicția înregistrării convorbirilor dintre avocat şi justiţiabil (în forma aplicabilă la data dispunerii măsurii interceptării). Prin urmare, problematica interceptării convorbirilor avocat-client rămâne deschisă și va face obiectul unuia dintre articolele noastre viitoare.</p>
<p>În schimb, Curtea a reținut încălcarea prevederilor art. 8 din Convenție pe motivul că, întrucât A.V. nu a beneficiat în baza legislației interne de o cale efectivă de a cenzura/ contesta interceptările, o atare ingerință este total disproporționată prin raportare la scopul urmărit și astfel nu ar putea fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică. Așadar, în viziunea Curții (pe care o împărtășim), pentru a da efect garanțiilor privind dreptul la viață privată reglementate de art. 8 din Convenție, interceptarea convorbirilor telefonice implică oferirea către toate persoanele implicate în convorbire (iar nu numai către persona propriu-zis vizată de mandatul de interceptare) a unor căi efective de a contesta respectivele înregistrări.</p>
<p>Noul Cod de Procedură Penală („<strong>N.C.Proc.Pen.</strong>”)<a href="#_ftn4" name="_ftnref4">[4]</a> nu pare a respecta exigențele statuate prin decizia Curții. Potrivit art. 145 din N.C.Proc.Pen., procurorul are obligația informării <span style="text-decoration: underline;">persoanei vizate</span> privind măsura de supraveghere tehnică luată în privința sa, în termen de 10 zile de la încetarea acesteia. În acest context, persoana vizată beneficiază de o serie de mecanisme de control/ cenzură a înregistrărilor efectuate.</p>
<p>Totuși, N.C.Proc.Pen. nu prevede garanții similare și în ceea ce privește interlocutorii persoanei vizate de măsura de supraveghere tehnică. Apare astfel o întrebare legitimă: vor fi modificate/ suplimentate normele procedurale penale în lumina deciziei Curții (în sensul reglementării unor mecanisme de informare și control în beneficiul interlocutorilor persoanei vizate de interceptare)? Rămâne de văzut! Personal, deși aș înclina să cred că da, nu aș paria pe acest lucru…</p>
<p><strong> _____________________</strong></p>
<p><a href="#_ftnref1" name="_ftn1">[1]</a> Art. 8 din Convenție (Dreptul la viață privată și de familie) prevede: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”.</p>
<p><a href="#_ftnref2" name="_ftn2">[2]</a> Art. 13 din Convenție (Dreptul la un remediu efectiv) prevede: „Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.</p>
<p><a href="#_ftnref3" name="_ftn3">[3]</a> Procedura de certificare era reglementată de prevederile art. 91<sup>3</sup> din C.Proc.Pen. și, în esență, viza determinarea părților din înregistrările efectuate care aveau relevanță pentru obiectul cauzei, porțiunile nerelevante fiind distruse. În cadrul unei atare proceduri, procurorul și părțile (inclusiv inculpații) puteau contesta caracterul relevant al înregistrărilor.</p>
<p><a href="#_ftnref4" name="_ftn4">[4]</a> Avem în vedere Codul de Procedură Penală adoptat prin Legea nr. 15/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 486/15.07.2010.</p>
]]></content:encoded>
			<wfw:commentRss>http://dataprivacyblog.tuca.ro/cauza-pruteanu-vs-romania-ce-invatam-din-ea/feed/</wfw:commentRss>
		<slash:comments>0</slash:comments>
		</item>
	</channel>
</rss>
