Regulamentul UE nr. 679/2016 (GDPR) a intrat în vigoare la 25 mai 2018, aducând cu el importante cerințe de ajustare organizațională și conformare tehnică, în primul rând pentru mediul privat. Unde se situează companiile cu expunere din perspectiva protecției datelor cu caracter personal după șase luni? Ce constatări, ce dileme rămân și care sunt concluziile (de etapă) pe care le putem trage?
GDPR a ridicat standardul de protecție a datelor cu caracter personal, plasând o răspundere uriașă pe umerii companiilor și crescând rolul Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Ne propunem ca, prin conferința GDPR – Greu De pus în PRactică?, să concentrăm experiența acumulată de specialiștii noștri în coordonarea și implementarea proiectelor de conformare cu GDPR în industrii dintre cele mai diverse, de la domeniul financiar la telecom, industrii creative, media sau marketing direct. Astfel, vom aduce din „tranșeele GDPR” în fața audienței o serie de provocări și dificultăți identificate în procesul de adecvare la noul standard de protecție a datelor, soluții practice, precum și zonele „gri” care încă necesită clarificare sau cristalizare pe baza reglementărilor secundare, a îndrumărilor și practicii ANSPDCP și ale altor autorități de supraveghere.
Conferința GDPR – Greu De pus în PRactică? este organizată în data de 15 noiembrie, la Hotel Intercontinental, Sala Fortuna și va avea un caracter interactiv, presărat cu exemple concrete. Ne adresăm în principal consilierilor juridici și responsabililor cu protecția datelor, managerilor de resurse umane, directorilor de marketing, precum și specialiștilor în audit intern și în tehnologia informației.
Evenimentul va fi susținut de o echipă pluridisciplinară de lectori, formată din avocați Țuca Zbârcea & Asociații specializați în materia protecției datelor cu caracter personal, specialiști în domeniul IT din cadrul iSec Associates (member of ProVision IT Group), cu vastă experiență în asigurarea securității și integrității datelor, cărora li se alătură și reprezentanții Power Net Consulting, firmă IT ce oferă soluții de management infrastructură și soluții de securitate informatică și care va prezenta rezultatele unui studiu de piață privind stadiul conformării companiilor la 6 luni de la intrarea în vigoare a GDPR, precum și portofoliul de soluții de securitate IT recomandate în contextul GDPR. Nu în ultimul rând, ne vom bucura de sprijinul și de experiența reprezentanților Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în susținerea temelor și a dezbaterilor rezultate.
Mai mult, în ultima sesiune a zilei, vom face împreună un exerciţiu practic concentrat pe o nevoie cvasi-universală, indiferent de dimensiunea companiei sau domeniul de activitate: construirea unui website conform cu standardele GDPR; vom evidenția lipsuri sau erori „capitale”, excese de conformare care îndepărtează vizitatorii, informații „must-have“, recomandări de bune practici.
Detaliile privind programul conferinței, procedura de înscriere și plata taxei de participare se regăsesc în fișierele de mai jos:
GDPR – Greu De pus in PRactica_AGENDA
GDPR – Greu De pus in PRactica-FORMULAR DE INSCRIERE