Despre noi

Cu o echipă formată din 110 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, dintre care 25 sunt parteneri, Ţuca Zbârcea & Asociaţii operează un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Şomlea & Asociaţii, cât şi un birou de reprezentanţă în Madrid, Spania. Totodată, firma a stabilit o colaborare strategică pe principiul „best friend” cu liderul pieţei de avocatură de business din Chişinău, Republica Moldova.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii oferă asistenţă juridică în toate domeniile dreptului, fiind recomandată de prestigioase directoare internaţionale de specialitate pentru serviciile în domenii precum drept societar şi comercial, fuziuni, achiziţii / privatizări, litigii şi arbitraje internaţionale, energie şi resurse naturale, drept financiar-bancar etc.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase aprecieri şi distincţii pentru dinamismul, viziunea şi determinarea cu care a adoptat practici inovatoare pe piaţa serviciilor juridice din România. Astfel, timp de opt ani, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost singura casă de avocatură din Europa de Est recunoscută în raportul Financial Times’ Innovative Lawyers ca una dintre cele mai inovatoare firme de avocatură din Europa Continentală. Totodată, firma a fost desemnată Campion Național (”National Champion: Romania”) în cadrul European Business Awards 2015/16 iar publicația The Lawyer i-a decernat premiul Firma de Avocatură a Anului din România (”Law Firm of the Year Award: Romania”) cu prilejul The Lawyer European Awards 2016. Recent, Țuca Zbârcea & Asociații a primit o dublă recunoaștere din partea publicației britanice IFLR în cadrul IFLR European Awards 2016, și anume premiul Firma de Avocatură a Anului din România (”Law Firm of the Year: Romania”) și premiul pentru Tranzacția Anului (”Deal of the Year”). De asemenea, este câștigătoarea premiilor oferite de publicaţiile de specialitate juridică Chambers Europe şi The Lawyer – şi anume Law Firm of the Year: Romania (Chambers Europe Awards 2014 şi The Lawyer European Awards 2014). Alte distincții reprezentative sunt premiul Best Regional Practice or Boutique Law Firm that Impressed in International Arbitration (GAR Awards 2014), premiul Law Firm of the Year: Real Estate (CiJ Awards Gala 2013), premiul Law Firm of the Year: Romania (IFLR European Awards 2012), premiul Best Managed Workplace pentru cel mai apreciat stil de management (MPF European Leadership Awards 2012), premiul Law Firm of the Year: Europa de Est şi Balcani (The Lawyer European Awards 2010), premiul Law Firm of the Year (Chambers Europe Awards for Excellence 2010). De asemenea, timp de patru ani consecutivi Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost desemnată Firma de avocatură a anului din România, urmare a nominalizărilor primite din partea unui juriu independent, constituit din reputaţi oameni de afaceri. Nu în ultimul rând, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost inclusă pe lista celor mai buni angajatori din România, clasându-se pe primul loc în categoria IMM – „Best Employer in Romania 2009/10” – în cadrul studiului realizat de Aon Hewitt.

.